Accident cu microbuz pe DN 73
Accident rutier produs pe DN 73, zona BEMO, intersecția cu Țițești, în care, din primele informații, un microbuz ar fi acroșat un autoturism care se afla staționat. În microbuz se aflau patru ocupanți, doi dintre aceștia fiind preluați de către echipajele medicale.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje ale SAJ.
Vom reveni.
UPDATE: În urma monitorizării, cele două victime se transportă la spital.
Paramedicii SMURD au preluat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 33 de ani, care prezintă un hematom în zona frunții și zgârieturi la nivelul șoldului. În cele din urmă, cealaltă victimă, preluată de echipajul SAJ, nu a mai dorit să fie transportată la spital.
La fața locului pompierii asigură măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.
În momentul impactului, în autoturismul staționat nu se afla nimeni. Ambele victime sunt dintre cei 4 pasageri care se aflau în microbuz.