11.7 C
Pitești
16 mart. 2025

Bărbat cu mâna dreaptă amputată în accident, la Lunca Corbului

Accident rutier pe DN65, Lunca Corbului, (zona restaurant Stejarul) în care un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. Posibil 3 victime.
La locul evenimentului se deplasează pompierii cu o autospecială de stins incendii, o autospecială de descarcerare și 3 echipaje SMURD, alături de două echipaje SAJ.

UPDATE:

Două autoturisme implicate și 6 persoane sunt evaluate de către echipajele medicale. Pentru una dintre victime a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a o extrage din autoturism, acesta prezentând și amputație la un membru. Este vorba de un bărbat de aproximativ 36 de ani, care a suferit amputație la membrul superior drept.

În fiecare dintre autoturisme se aflau câte 3 persoane, iar printre acestea și un băiat în vârstă de 6 ani, care a suferit leziuni ușoare.

Dintre cele 6 persoane, 4 adulți și minorul sunt transportați la unitățile spitalicești pentru îngrijiri și investigații medicale.

Victime: bărbatul cu amputația membrului (pasager), băiatul și o femeie într-un autoturism, iar în celălalt două femei și un bărbat.

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș sunt la fața locului pentru cercetări.
Una dintre mașini este în afara carosabilului, a doua pe margine, iar traficul este dirijat de polițiști.
La acest moment, polițiștii Serviciului Rutier au procedat la efectuarea cât mai rapidă a cercetării locului faptei, pentru stabilirea împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, și reluarea traficului rutier. Traficul este blocat pe perioada efectuării măsurătorilor.

UPDATE 2:

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că o femeie de 35 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 65, pe raza comunei Lunca Corbului, din direcția Pitești spre Slatina, în împrejurări care urmează să fie stabilite prin cercetări, pe fondul efectuării unei depășiri și al lipsei de experiență în condus, ar fi revenit brusc pe sensul său de deplasare, împrejurare în care ar fi intrat în coliziune cu autoturismul pe care îl depășea, condus de o femeie de 20 de ani, din Pitești, care a ieșit în afara părții carosabile. De asemenea, primul autoturism a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un copac.

În urma evenimentului rutier, au suferit leziuni conducătoarea primului autoturism, precum și un bărbat de 38 de ani, din București, care se afla pe locul din dreapta față, și un minor de 6 ani, pasager spate. De asemenea, din al doilea autoturism au suferit leziuni conducătoarea autoturismului, precum și un bărbat de 49 de ani, din Pitești, pasager dreapta față, și o femeie de 47 de ani, din Pitești, pasageră spate.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress