Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în comuna Berevoești, satul Bratia. La fața locului au intervenit pompierii cu trei echipaje, alături de două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajele medicale SMURD și SAJ au acordat primul ajutor calificat pentru cinci persoane implicate în evenimentul rutier.

În urma evaluării medicale, două persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul accidentului. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
UPDATE: Poliția transmite: „Cercetări privind un accident cu două autoturisme, la Berevoești:
În ziua de 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la un accident ce a avut loc în comuna Berevoești, în care au fost implicate două autoturisme.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Birtoului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că o femeie de 38 de ani, din Berevoești, care conducea un autoturism pe un drum comunal, având direcția de deplasare spre satul Râușor, la intersecția cu str. Bratia, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 29 de ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului, o femeie de 36 de ani, având calitatea de pasager dreapta față în autoturismul condus de femeia de 29 de ani, a suferit leziuni. De asemenea, echipajele medicale sosite la fața locului au asistat medical mai multe persoane.
Ambele conducătoare auto implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.”


