Pompierii au fost alertați prin apel de tipul eCall, în urma unui accident rutier produs în comuna Schitu Golești.
În eveniment sunt implicate 3 autoturisme.
Pompierii intervin cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.
Două persoane sunt monitorizate de către paramedicii SMURD.
Celălalt echipaj de pompieri asigură măsurile specifice de prevenire împotriva izbucnirii unui incendiu, din cauza scurgerilor de lichide combustibile.
Iată și comunicatul Poliției: „DN 73 Schitu Golești, sesizare eveniment rutier cu 3 auto implicate, din primele date, o persoană ar fi suferit leziuni.
La fața locului se află polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, iar cercetările urmează să fie efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung.
Traficul se desfășoară alternativ, fiind dirijat de polițiști.”
UPDATE: Paramedicii SMURD au monitorizat la fața locului 3 persoane, iar ulterior una singură a avut nevoie de transport la spital.
A fost vorba de o persoană de sex masculin, în vârstă de 56 de ani, care prezenta un traumatism toracic.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că o femeie de 48 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, din direcția Câmpulung spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, care era condus de un bărbat de 52 de ani, din Schitu Golești.
În urma coliziunii, al doilea autoturism a fost proiectat în autovehiculul care venea din sens opus, și care era condus de un bărbat de un bărbat de 50 de ani, din Câmpulung.
În urma evenimentului rutier, un pasager din al treilea autovehicul, respectiv un bărbat de 56 ani, din Câmpulung, a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la spital pentru îngrijiri.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.