Eveniment de înaltă ținută academică și culturală, vineri, la Muzeul Județean Argeș, unde personalități ale Academiei Române, cu rădăcini în județul Argeș, s-au întâlnit cu elevi olimpici și tineri care au obținut rezultate deosebite în educație și inovare.
Întâlnirea s-a desfășurat sub genericul „Academia Română la 160 de ani – punți către conștiințele comunității” și a adus în prim-plan rolul Academiei Române în promovarea culturii, educației și cercetării, precum și importanța dialogului dintre generațiile consacrate și cei aflați la început de drum.
Printre invitații speciali s-au numărat academicienii Ioan Dumitrache, Mihai Viorel Bădescu și Gheorghe Păun, precum și membrii corespondenți ai Academiei Române Dumitru Mihalache și Mariana Carmen Chifiriuc, personalități care au legături cu Argeșul.

Evenimentul a fost găzduit de Mihaela Stănciulescu, fondator al Asociației „Puncte de Vedere”, și Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș. Din partea Consiliului Județean Argeș a participat vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu.

„Argeșul a fost și rămâne un spațiu al valorilor, al culturii și al performanței. Faptul că personalități ale Academiei Române, cu rădăcini în județul nostru, se întâlnesc astăzi cu tineri care excelează în educație și inovare este un puternic mesaj de continuitate”, a transmis Adrian Dumitru Bughiu.
Vicepreședintele CJ Argeș a subliniat și necesitatea ca tinerii să aibă acces la modele autentice și la personalități care pot reprezenta repere pentru viitor.
„Avem datoria să îi apropiem pe tineri de adevăratele repere și să le oferim modele care să îi inspire”, a mai transmis acesta.
În cadrul evenimentului, Adrian Dumitru Bughiu le-a înmânat distinșilor academicieni, din partea președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, Plachete de Excelență, în semn de apreciere pentru contribuția acestora la cultura, știința și cercetarea românească.
Un moment important al întâlnirii l-a reprezentat dialogul dintre academicieni și noua generație. La discuții au participat elevi olimpici și tineri cu rezultate deosebite de la colegiile de prestigiu din județ, dar și membrii echipei de robotică BROBOTI.
Evenimentul de la Muzeul Județean Argeș a marcat astfel, într-un cadru interactiv, cei 160 de ani de existență ai Academiei Române, instituție care continuă să reprezinte un reper major al culturii, științei și spiritualității românești.
Întâlnirea a fost, totodată, o punte între generații, prin care experiența și performanța unor personalități consacrate au fost puse în dialog direct cu ambiția, creativitatea și rezultatele tinerilor argeșeni.



