20.4 C
Pitești
27 mai 2024
spot_img

A violat o minoră de 15 ani

A violat o minoră de 15 ani

În ziua de 11 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol, și au reținut un bărbat de 28 de ani, din comuna Hulubești, județul Dâmbovița.

Cercetările au fost demarate din oficiu, ca urmare a verificărilor privind dispariția de la domiciliu a unei minore de 15 ani, care a fost sesizată de către părinții acesteia, în noaptea de 10 spre 11 iulie a.c., în jurul orei 02:30.
În urma demersurilor polițiștilor, minora și bărbatul în cauză s-au prezentat la sediul poliției în aceeași noapte, iar din verificările preliminare s-a stabilit că aceștia au plecat în cursul nopții de la domiciliul minorei, după ce, anterior, cei în cauză s-ar fi cunoscut și ar fi corespondat prin intermediul unei rețele de socializare, iar în condițiile în care aceștia au ajuns la locuința bărbatului, cel în cauză ar fi întreținut cu minora un act de natură sexuală, împotriva voinței persoanei vătămate.

După administrarea probatoriului, în ziua de 11 iulie, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În ziua de 12 iulie, bărbatul a fost prezentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni în fața instanței competente, iar Judecătoria Topoloveni admis cererea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Foto: descriptiv

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI