5.8 C
Pitești
22 mart. 2025

A murit Victor Babiuc

A murit Victor Babiuc

Victor Babiuc, fost deputat și ministru de Interne și al Apărării  în România, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de scriitorul Radu F. Alexandru, bun prieten cu acesta.

《Azi, 25.02.2023, a încetat din viață prof.univ.dr. VICTOR BABIUC. A fost una din personalitățile de marcă ale vieții politice a României post decembriste: ministru al Justiției, ministru de Interne, ministru al Apărării, președinte al Camerei de Comerț a României. În toate înaltele demnități care i-au fost încredințate, Victor Babiuc a probat un profesionalism și o rigoare ireproșabile. A fost întodeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea și a avut întodeauna ușa deschisă pentru cei care au apelat la el.
Executarea unui ordin primit pe cale ierarhică, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiție.
Toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranță, amintirea unui om exemplar, cu calități intelectuale, morale și sufletești de necontestat.
Ne-a legat o strânsă prietenie de peste 30 de ani și pierderea lui o resimt cu o imensă durere.
Dumnezeu să te odihnească în pace, dragul meu Victor, și să dea sufletului tău liniștea de care atât de multă vreme ai fost vitregit.》, a postat scriitorul.

A murit Victor Babiuc

CITEȘTE ȘI: Doliu în justiția argeșeană

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress