Colectivul Spitalului Orășenesc Mioveni anunță cu durere trecerea în neființă a domnului doctor GABRIEL ȚINTĂRESCU, în urma unei scurte dar grele suferințe provocată de o boală necruțătoare.
Cu profund regret, exprimăm sincere condoleanțe familiei și celor care i-au fost dragi și apropiați.
Respect și amintire luminoasă pentru cel care a fost dr. Gabriel Țintărescu, medic primar Chirurgie Generală.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni
N.R. Medicul primar Gabriel Țintărescu a fost un chirurg eminent. Cu o experiență de 35 de ani în activitatea medicală, a fost medic primar chirurgie generală în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni. A fost unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu din țară. Absolvent al Facultății de Medicină Generală, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București (1979-1985), dr. Țintărescu s-a bucurat de o vastă experiență pe mai multe paliere ale sectorului medical, atât în sectorul de stat, cât și în mediul privat.
În 16 ani petrecuți în cadrul Spitalului Floreasca, a efectuat peste 3500 de intervenții din mai toată sfera chirurgiei generale și aproape 1000 intervenții chirurgicale laparoscopice.
A efectuat multiple stagii de pregătire în medicină internă, pediatrie, chirurgie, bilo infecto-contagioase, ginecologie și obstetrică, precum și specializări în Tehnici generale și avansate în laparoscopie.
A efectuat serviciul de medic pe ambulanță prin gărzi în cadrul Serviciului de Ambulanță al Municipiului București.
În perioada 1994-2006 a îndrumat și pregătit numeroase serii de medici rezidenți de chirurgie generală și de alte specialități, prin cursuri practice de chirurgie abdominală de urgență și traumatologie.
A efectuat un curs de pregătire la clinica de Chirurgie din Heidelberg, Germania unde se află și Centrul European de Pancreas. Această experiență s-a transformat într-o colaborare prin intermediul căreia s-au pus bazele unei “punți interdisciplinare Heidelberg – București, care a avut în vedere sprijinul Universității din Heidelberg în pregătirea de specialiști și cercetători în domeniul patologiei pancreatice.
Pe lângă tot acest CV impresionant, medicul Țintărescu era un om bun, jovial, extrem de cumsecade, curajos și apropiat de oameni.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!