S-a stins din viață soția lui Constantin Nicolescu, Viorica Nicolescu. Moartea sa a survenit în această dimineață, la vârsta de 77 de ani, la un an și jumătate după moartea soțului său.
Cea care i-a fost alături timp de 50 de ani fostului lider al PSD și al Consiliului Județean suferea de o boală incurabilă, aceeași care i-a adus sfârșitul și lui Constantin Nicolescu. Își va dormi somnul de veci alături de soțul său, în cavoul familiei din curtea Bisericii din satul Rădești, comuna Stâlpeni.
Condoleanțe familiei!

„PAROHIA RĂDEȘTI anunță cu profund regret, trecerea la cele veșnice a distinsei doamne VIORICA NICOLESCU.
Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu și să-și ia rămas bun,
slujba de înmormântare se va oficia
vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 12, la Biserica veche.
Veșnică să-i fie pomenirea și amintirea!
Sincere condoleanțe familiei!”