11.1 C
Pitești
28 mart. 2025

A murit și al doilea pieton accidentat la Albeștii de Argeș

A murit și al doilea pieton accidentat, la Albeștii de Argeș, de către șoferul Dusterului, un bărbat de 83 de ani, din Corbeni. Rănitul a fost dus la spital, în stare gravă, dar medicii nu au putut face minuni. Omul, în vârstă de 82 de ani, a decedat la spital. Un alt pieton, de 71 de ani, a murit pe loc.

Același șofer accidentase un biciclist în Curtea de Argeș și a plecat de la locul accidentului până la sosirea polițiștilor. Dacă rămânea pe loc, cum era normal și legal, evita tragedia. Dar unde nu e minte…!!!

Poliția transmite: 《 Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe raza municipiului Curtea de Argeș, la efectuarea virajului la stânga de pe str. 1 Decembrie 1918 către str. Eroilor, (direcția Curtea de Argeș spre Corbeni), în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroșat cu autoturismul bicicleta unui bărbat, de 32 de ani, din același municipiu care se pregătea să traverseze, accidentându-l ușor. Conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

La scurt timp, același conducător auto a accidentat doi pietoni, pe raza localității Albeștii de Argeș, pe DN 7C.

Din păcate, în urma celui de-al doilea accident a rezultat decesul unuia dintre cei doi pietoni, bărbat de 71 de ani, din Albeștii de Argeș, iar al doilea pieton, de 82 de ani, din aceeași localitate, a fost preluat de un echipaj medical în stare de inconștiență, decedând la spital.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, conform art. 338, 192 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite, și luarea măsurilor legale care se impun.

Nota redacției: Inițial, vârsta șoferului ne-a fost comunicată ca fiind 82 de ani, după care poliția ne-a comunicat vârsta exactă a acestuia: 83 de ani.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress