A murit Rudel Obreja. Acesta fusese eliberat din închisoare pentru a se trata de cancer
A murit Rudel Obreja, afacerist și fost președinte al Federației Române de Box. Acesta suferea de cancer şi fusese eliberat din închisoare pentru a se trata.
Condamnat pentru evaziune fiscală în dosarul „Gala Bute”, Rudel Obreja a fost eliberat condiţionat în iulie 2022 pentru a se trata de cancer.
Din nefericire, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, în septembrie 2022 fiind deja de nerecunoscut.
Rudel Obreja a cerut să rămână în libertate şi să aibă permisiunea să părăsească România pentru tratament.
”Știm cu toţii, cu tot respectul pentru medicii din România şi sistemul de la noi… e mai eficient cel de afară şi asta dovedesc actele de la dosar, actele medicale.
Având în vedere că toată această perioadă situaţia se înrăutăţeşte, e foarte clar că trebuie să găsesc şi un alt loc în care efectiv să pot să mă operez, să mă tratez eficient” a explicat Rudel Obreja, în octombrie 2022.
Avea 57 de ani
Născut pe 6 august 1965 la Galaţi, Rudel Obreja a fost boxeur de performanță. Medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de box din 1989 şi cu argint la Europeanul din 1989. De asemenea, a fost multiplu câştigător al Centurii de Aur şi al titlului naţional.
În martie 2017, instanţa supremă a condamnat-o pe Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale, la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute.
În același dosar, Rudel Obreja, în calitate de președinte al Federației Române de Box, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.
Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat.