Mecanicul angajat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a intrat în greva foamei. Și-a pus o pancartă de gât pe care a scris „GREVA FOMEI” și a stat în fața Parchetului o jumătate de zi cu ea la gât, fără a anunța motivul. Ulterior, prin insistențe s-a aflat că era nemulțumit de ceva. Prin discuții, s-a mediat conflictul și s-a rezolvat situația. Ca în orice problemă, rezolvarea vine prin comunicare. În acest sens, Parchetul ne-a transmis următorul comunicat în care este relevat punctul de vedere al instituției:
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la exercitarea de către un salariat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a unei forme de protest, respectiv greva foamei, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
《 Începând cu dimineața zilei de azi, 28.07.2022, orele 09:30, d-l Bogdăneci Ion, muncitor mecanic în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a anunțat în scris că intră în greva foamei, fără a menționa vreo nemulțumire sau revendicare. Informarea scrisă a fost adusă la cunoștința conducerii PT Argeș în jurul orei 09:30, iar ulterior, la ora 09:50, jandarmii din dispozitivul de pază al unității au anunțat că a fost efectuat un apel la SNUAU 112 de către domnul Bogdăneci Ion care a anunțat că, începând cu ora 10:00, va intra efectiv în greva foamei.
La ora 9:55, conducerea PT Argeș a fost anunțată că d-l Bogdăneci Ion se află în fața sediului unității, purtând Ia gât o bucată de carton pe care scrie GREVA FOAMEI.
Conducerea PT Argeș — prin prim-procuror și prim-procuror adjunct, s-au deplasat în fața parchetului, unde d-l prim-procuror a purtat o discuție cu d-l Bogdăneci Ion, încercând să afle de Ia acesta motivele protestului său și revendicările acestuia, în același timp acesta fiind invitat în sediu la discuții cu privire la motivele protestului și modalitatea de soluționare a eventualelor revendicări. Domnul Bogdăneci Ion nu a fost în măsură să formuleze explicit vreo revendicare sau să sesizeze punctual vreo situație anume sau act care să îi afecteze drepturi sau interese legitime și a refuzat continuarea altor discuții.
În etapa a doua, în cursul aceleiași zile, pentru aflarea eventualelor doleanțe ale domnului Bogdăneci Ion, a purtat discuții cu el și doamna procuror general adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, rezultând că singura nemulțumire concretă, formulată de domnul Bogdăneci Ion, se referă la spațiul afectat repausurilor în cadrul programului de lucru, pe care conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș i l-a pus la dispoziție începând cu data de 13 mai 2022, mai precis un birou destinat repausurilor din activitate, utilizat de doi șoferi și două îngrijitoare angajați ai parchetului.
La două luni după utilizarea acestui spațiu, mai precis pe data de 12 iulie 2022, domnul Bogdăneci Ion și-a exprimat în scris nemulțumirea cu privire la condițiile oferite de noul spațiu. În scurt timp, conducerea parchetului i-a adresat un răspuns scris în care a expus motivele pentru care noul spațiu, spre deosebire de vechiul spațiu de repaus, este adecvat utilizării cu această destinație, domnul Bogdăneci Ion refuzând primirea acestui răspuns.
Precizăm că fostul spațiu reprezenta o parte a unei încăperi de suprafață foarte redusă și în care funcționează două din cele patru centrale termice care deservesc cele patru unități de parchet care își desfășoară activitatea în aceeași clădire.
Pentru dezamorsarea situației conflictuale, pe parcursul discuțiilor purtate cu domnul Bogdăneci Ion, s-a exprimat și disponibilitatea conducerii parchetului de a îi asigura spațiul pe care dumnealui îl consideră adecvat, preferința dumnealui fiind pentru spațiul ocupat anterior datei de 13.05.2022.
Conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș își exprimă disponibilitatea de a comunica în continuare, în spațiul public, cu deschidere, transparență, informațiile de interes pentru opinia publică, privitoare Ia problemele semnalate.》, se arată în comunicatul Parchetului.