A fost inaugurată a doua creșă din Pitești
Este vorba de creșa medie de pe Bd. Eroilor, din curtea Colegiului Economic Maria Teiuleanu, care va avea 70 de locuri. Creșa a fost finanțată de CNI prin Programul Sfânta Ana și are numărul 33 la nivel național.




La inaugurare a fost prezent ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, inițiatorul acestui amplu program național de construcție a cireșelor, secretarul de stat Vlad Niculae, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, prefectul județului, Ioana Făcăleață, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, viceprimarul Lucrețiu Tudor, city-managerul Piteștiului Gelu Tofan, consilieri locali, conducerea Creșei Pitești, precum și reprezentanți ai presei.
Din spusele primarului Cristian Gentea, Piteștiul ar mai avea nevoie de încă 50-60 de locuri în creșe și problema, la general, ar fi rezolvată. Deși timp de 50 de ani în Pitești nu s-a construit nicio creșă, iată că în anul 2025 s-au inaugurat două creșe (Găvana – cu 40 de locuri și Eroilor – cu 70 de locuri) și o grădiniță cu program prelungit – de la Școala Mircea Eliade din Prundu.
Primarul Cristian Gentea l-a întrebat și despre stadionul Nicolae Dobrin, pe care toți piteștenii îl așteaptă de câțiva ani. Ministrul a spus că se așteaptă ordonanță Guvernului în ceea ce privește prioritizarea investițiilor și cofinanțare a acestora din bugetele locale, iar dacă Piteștiul este pregătit cu cei 15 milioane de euro cât ar fi contribuția necesară, lucrările e posibil să înceapă cât de curând.
În ceea ce privește personalul angajat, se pare că și în acest domeniu este lipsă de forță de muncă. Momentan se fac formalitățile pentru angajarea a 25 de persoane care să deservească această creșă (îngrijitoare, asistente), dar în urma concursului pentru Creșa din Găvana încă nu s-au ocupat nici jumătate din posturile scoase la concurs.
Piteștiul mulțumește pentru sprijin:
„La Pitești, prin fonduri atrase, am reușit să construim două creșe noi: creșa din Complex Albina (deja funcțională) și creșa din Exercițiu – acum finalizată și pregătită să își primească copiii!
Noul spațiu dispune de:
– parter modern, cu dormitoare, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare pentru fiecare grupă;
– spații verzi și locuri de joacă amenajate pentru cei mici;
– dotări de ultimă generație: panouri fotovoltaice, panouri solare și pompe de căldură – conform conceptului nZEB (near-Zero Energy Building).
Mulțumesc Companiei Naționale de Investiții și în special domnului ministru Attila Cseke – acest program de construcție a creșelor din România este un proiect de suflet al dumnealui, iar sprijinul acordat Piteștiului este extrem de valoros!”
Detalii despre proiect:
Obiectivul de investiții „Construire creșă medie” a fost finanțat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, fiind realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 16.640.271,92 lei cu TVA.
Noua creșă oferă o capacitate de 70 de locuri, cu posibilitate de suplimentare până la 94 de locuri, și va răspunde nevoilor familiilor din cartierele Exercițiu, Negru Vodă, Centru și Banat. Clădirea este modernă și eficientă energetic, structurată pe trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.
Unitatea dispune de dormitoare, camere de joacă dotate cu vestiare și grupuri sanitare, spații pentru servirea mesei, cabinet medical, precum și birouri administrative. Totodată, sunt prevăzute facilități precum spălătorie, călcătorie, biberonerie și bucătărie, asigurând un mediu adaptat nevoilor copiilor și personalului. Proiectul a inclus și realizarea unor parcări și amenajări exterioare, pentru a completa funcționalitatea și accesibilitatea ansamblului.
Investiția reprezintă un pas important în creșterea calității infrastructurii educaționale și în sprijinirea familiilor din municipiu, venind în întâmpinarea uneia dintre cele mai presante nevoi: asigurarea locurilor în creșe pentru copiii preșcolari.
Inaugurarea creșei din Exercițiu marchează finalizarea unei noi etape în programul de modernizare și dezvoltare a Piteștiului, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile locale și centrale în implementarea unor proiecte cu impact major asupra comunității.


