0.3 C
Pitești
18 mart. 2025

„A dona sânge este un gest generos și salvator!”

Estera STĂMOIU, președinte OAMGMAMR Argeș: A DONA SÂNGE ESTE UN GEST GENEROS ȘI SALVATOR PE CARE ÎL PUTEM FACE PENTRU SEMENII NOȘTRI

Ordinul Asistenților Medicali Filiala Argeș susține campania națională ”Fii salvator!” inițiată de Televiziunea Digi24, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Consiliul Județean Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Primăria Câmpulung Muscel și Centrul de Transfuzii Pitești și lansează un apel către asistenții medicali argeșeni, cei care nu de puține ori s-au transformat din profesioniștii care recoltează, în oamenii care donează sânge. Este gestul care face diferența dintre implicare și pasivitate, gestul de care, la un moment dat, s-ar putea să avem nevoie.

Poate fi donator de sânge orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţă în România. Donarea de sânge este anonimă, voluntară şi constă în recoltarea unei cantități de 450 ml în timp de 8-10 minute.

Pentru a deveni donator de sânge trebuie îndeplinite următoarele condiții: vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, greutate peste 50 kg, să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale sau să nu fi fost sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, hepatice sau endocrine. De asemenea, este important de subliniat faptul că nu pot fi donatori de sânge persoanele care au avut sau au una dintre următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte sau cancer.

”Vă așteptăm în număr cât mai mare, pentru a ne ajuta semenii care au nevoie de sânge, vineri, 20 ianuarie, între orele 8.00-15.00 la Primăria Municipiului Câmpulung !” a transmis OAMGMAMR Filiala Argeș

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress