11 C
Pitești
22 mart. 2025

A căzut de pe munte, 70 de metri

Cu mai puțin de 2 ore în urmă, salvamontiștii din  Formația Salvamont Câmpulung Muscel, în Masivul Leota-Piatra Dragoslavelor au fost solicitați pentru acordarea primului ajutor unei persoane căzute 70 m pe un versant abrupt. A acționat echipa de prim răspuns de la baza Dâmbovicioara, fiind pusă în alertă și patrula de la baza Voina pentru sprijin.
Actiunea a vizat acordarea primului ajutor medical și transportul unei persoane accidentate în masivul Leaota, sub vârful Piatra Dragoslavelor. Persoana accidentată are 71 de ani și făcea parte dintr-un grup ghidat de 17 participanți, echipați corespunzător, și a căzut din traseul urmat aproximativ 70 de metri, lovindu-se de copaci, zona fiind împădurită. Accidentatul este conștient, cooperant, prezintă plăgi în zona scalpului și nu se poate deplasa. Lângă el a ramas unul dintre ghizi, până la sosirea echipelor Salvamont.

Întrucât o ambulanță SMURD a pompierilor cămpulungeni tocmai plecase la un incendiu semnalat la Poienarii de Muscel, aceasta va transporta și rănitul predat de Salvamont, la spital. El are multiple traumatisme  printre care leziuni la membrele inferioare și la cap.

UPDATE: Cu toate eforturile salvatorilor și cu toată operativitatea echipelor de intervenție, omul a murit la spital.

Salvamont România, salvatorii în roșu, culoarea salvatorilor de vieți din sistemul național de urgență, vă îndeamnă la precauție și responsabilitate în derularea activităților montane. Luați aminte că zăpada este foarte înghețată, colțarii fiind absolut necesari! Nu folosiți acele „gheruțe” care nu sunt destinate turelor pe munte!

***

În paralel, o altă acțiune de recuperare a unui turist cu hipotermie ușoară și degerături, de către patrula Salvamont Cota 2000 Transfăgărășan, tot în Argeș. Un grup de 7 turiști se întorceau de la Bâlea Lac și au fost surprinși de viscol. Șase dintre ei au fost adăpostiți în baza de salvare montană și s-a declanșat acțiunea de recuperare a celui de-al șaptelea, care a fost găsit după mai mult de o oră de căutări. Cei șapte vor rămâne în baza de salvare, foarte probabil până luni, pentru că viscolul chiar se va înteți mâine…

Condițiile meteo sunt foarte dure. Așadar, nu vă încumetați în situații riscante pe munte! Nu vă puneți viața în pericol!

Iată și mesajul salvatorilor:

Avem weekend prelungit. La munte, vremea este câinoasă. Ger, viscol, zăpada înghețată bocnă. Sunt foarte mulți turiști la pensiunile din zona montană. Rămâneți în zona cabanelor! Nu vă aventurați, pentru că vă puneți viața în pericol. Pe a voastră dar și pe a celor care vor fi nevoiți să vină după voi. Din păcate, azi a mai murit un om, pe munte. Oameni buni, nu mai folosiți ” GHERUȚE” pentru a merge pe munte! Luați-vă echipament care să vă dea siguranță în deplasare, echipament omologat și verificat de-a lungul timpului în condiții extreme. Nu vă aventurați atunci când aveți informații că vremea nu este tocmai bună pentru o drumeție montană în siguranță. Aveți puterea să renunțați și să vă reîntoarceți atunci când condițiile sunt ok. Este un mare regret pentru noi că nu țineți cont de sfaturile și de recomandările noastre.
Nu o facem pentru a vă speria, ci doar pentru ca voi să vă puteți bucura de frumusețea munților, în condiții de siguranță. Mergeți numai cu o persoană calificată și care cunoaște zona, știe ce trebuie făcut dacă apar probleme, de orice fel. Aveți grijă de voi!》, transmite  salvamontistul Toma Cristian în numele colegilor săi.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress