10.1 C
Pitești
21 apr. 2025

A căzut, cu mașina, peste 200 metri

A căzut, cu mașina, peste 200 metri.

Dispeceratul Salvamont România a anunțat o acțiune în derulare a salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj. Aceștia intervin pentru recuperarea trupului unei persoane care a căzut, cu un autoturism, circa 200 de metri în abrupt, din zona Pasul Urdele-Cărbunele.

Au intervenit salvamontiștii aflați în serviciul de tură operativă din Baza Salvamont Rânca, cu două ambulanțe Salvamont, dar din păcate, ajunși la fața locului, au constatat ca victima era decedată de mai multe ore, cu siguranță din timpul nopții, și avea traumatisme foarte mari, incompatibile cu viața.

După efectuarea cercetărilor de către Poliție, salvamontiștii vor recupera trupul victimei și îl vor transporta până în locul de unde poate fi preluat de IML. Vom reveni.

UPDATE: Este vorba despre un bărbat din județul Alba, care dispăruse de acasă de câteva zile. Anchetatorii iau în calcul și varianta sinuciderii, cu toate că nu au găsit în mașină niciun bilet cu privire la acest aspect. Totuși se pare că poliția fusese alertată încă de aseară, de către familie, că bărbatul intenționa să se sinucidă și că acesta plecase de acasă după o ceartă cu soția. Potrivit unor surse, acesta ar fi transmis un clip prin care își anunța câțiva prieteni ce intenționează să facă. Dumnezeu să-l ierte!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress