Carnagiu pe E58. Doi tineri au murit și alte patru persoane rănite grav

Carnagiu pe E58. Doi tineri au murit și alte patru persoane rănite grav

Accident MORTAL pe DE 85, la Bălușeni – județ Botoșani, o ambulanță și mașina în care erau patru tineri s-au ciocnit violent. Doi tineri, de 18 și 21 de ani, au murit. Alți doi tineri, de 17 și 21 de ani, dar și șoferul ambulanțe și o asistență au fost răniți. Autosanitara se întorcea de la Iași.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una descarcerare, două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă și trei ambulanțe SAJ.

Aceștia au constatat faptul că în autoturism șoferul și pasagerul din dreapta lui erau încarcerați, fiind inconștienți. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii i-au scos din interior. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale care au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, ambele persoane au fost declarate decedate. Este vorba de doi tineri de 18, respectiv 21 de ani.

În urma impactului au fost răniți alți doi tineri, de 17, respectiv 21 ani, care erau pssageri în autoturism, șoferul ambulanței și asistenta. Toți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Cazul a rămas în atenția Poliției.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI