Accident pe DN7 cu două TIR-uri și un autoturism
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7, la kilometrul 189+500 metri, localitatea Seaca, județul Vâlcea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule.





Din primele verificări nu au rezultat victime, însă persoanele implicate urmează a fi evaluate medical.
Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor, valorile de trafic fiind în creștere în ambele direcții.
Se estimează reluarea normală a circulației în jurul orei 22:00.
UPDATE: un bărbat a fost încarcerat în unul dintre autotrenuri. Acesta a fost extras în siguranță, fiind conștient și cooperant la momentul predării către echipajele medicale. În total, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, iar două dintre acestea au fost transportate la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare.
Pompierii au asigurat zona pentru prevenirea unor eventuale incendii. Traficul în zonă a fost temporar afectat, la ora 00.00 fiind reluat traficul normal. Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.


