Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat în această dimineață că elevii vor reveni în bănci, doar dacă în rândul personalului școlii este o rată de vaccinare de 60%. Criteriul a fost inițial anunțat de președintele Iohannis, în conferința de presă de aseară, fără a anunța însă procentul. Acum, oficialii din Educație vor oferi noi detalii despre cum se vor relua cursurile începând de luni, 8 noiembrie:
Școala va începe pentru toți elevii și copiii din grădinițe, pe 8 noiembrie, și la stat, și la privat.
Ministrul Educației a precizat că fiecare școală poate să facă cerere să rămână în online „dacă există probleme de personal sau de infrastructură”.
Un caz de Covid apărut într-o clasă generează suspendarea prezenței fizice în clasă, iar mai mult de jumătate din clase cu cazuri de infectare, generează suspendarea prezenței fizice în respectiva școală.
Se micșorează numărul de note necesar încheierii mediei pentru fiecare elev. În cazuri speciale, mediile vor putea fi încheiate după revenirea elevului la școală.
În foarte scurt timp va fi validată hotărârea de către CNSU, va fi semnată și trimisă către Monitorul Oficial.
Iată care sunt procentele de vaccinare în școlile din Argeș:







