Șase turiști străini, epuizați pe munte, evacuați de salvamontiștii argeșeni

Intervenție în desfășurare, vineri, în Munții Făgăraș, unde salvamontiștii argeșeni acordă primul ajutor unui grup format din șase cetățeni străini, aflați într-o stare avansată de epuizare.

Potrivit Salvamont Argeș, echipele Serviciului Public Județean Salvamont Argeș intervin pe traseul Cruce Albastră, între Lacul Călțun și Tunelul Transfăgărășan, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea turiștilor.

Cei șase au plecat în această dimineață de la Cabana Negoiu, cu intenția de a ajunge la Bâlea. Pe parcursul traseului, însă, starea lor s-a deteriorat, aceștia acuzând amețeli și stare de vomă, pe fondul epuizării fizice.

La intervenție participă echipa Salvamont Argeș aflată în serviciul de tură operativă la Refugiul Capra. O echipă de sprijin este pregătită să se deplaseze în zonă în cazul în care situația o va impune.

Salvamontiștii atrag din nou atenția asupra dificultății traseelor din zona Făgărașului. Acestea necesită o bună condiție fizică, echipament adecvat și, mai ales, o planificare realistă a timpului necesar parcurgerii traseului.

„Traseele montane din zona Făgărașului sunt solicitante și necesită o bună condiție fizică, echipament adecvat și o planificare realistă a timpului de parcurgere”, transmit reprezentanții Salvamont Argeș.

Intervenția este în desfășurare, salvamontiștii urmând să îi sprijine pe cei șase turiști și să îi evacueze în condiții de siguranță.

UPDATE:
Intervenția Salvamont Argeș pentru sprijinirea grupului de turiști străini aflați pe traseul montan din Munții Făgăraș continuă în condiții dificile, pe timpul nopții.

Potrivit informațiilor transmise de salvamontiști în timpul intervenției, este vorba despre un grup de turiști suedezi, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 46 și 63 de ani. Aceștia au plecat în cursul dimineții de la Cabana Negoiu și au mers continuu, pe distanțe lungi, având asupra lor rucsacuri foarte grele.

Efortul fizic prelungit, temperaturile ridicate și deplasarea cu bagaje grele și-au spus cuvântul. La momentul solicitării ajutorului, turiștii prezentau stări de vomă, amețeli și dureri la nivelul articulațiilor picioarelor, salvamontiștii luând în calcul inclusiv posibilitatea unei insolații asociate cu epuizarea fizică.

La intervenție participă patru salvatori montani. Aceștia au ajuns la turiști și le-au acordat primele măsuri de sprijin: le-au oferit lichide și alimente pentru refacerea energiei, după care grupul s-a odihnit aproximativ 30 de minute și și-a reluat deplasarea.


Operațiunea este îngreunată însă de întuneric și de starea de epuizare a turiștilor. Salvamontiștii îi monitorizează permanent, existând riscul ca, din cauza oboselii și a terenului dificil, vreunul dintre ei să se accidenteze.

Situația a fost complicată și de faptul că turiștii s-au dezorientat la un moment dat și au părăsit traseul, ajungând să coboare prin jnepeni. Salvatorii au fost nevoiți să depună un efort suplimentar pentru a-i readuce pe traseul corect.

Una dintre problemele semnalate de salvamontiști o reprezintă și durerile de genunchi acuzate de femeile din grup, existând posibilitatea ca acestea să fie ajutate prin transportarea rucsacurilor pentru a reduce efortul fizic.

La momentul ultimei actualizări, salvatorii încercau să stabilească cu exactitate zona în care grupul a fost localizat, fiind indicate ca repere zona Călțun și Căldarea Paltinului. Intervenția se desfășoară în continuare, iar salvamontiștii trebuie să îi însoțească pe turiști în siguranță, pe un traseu dificil și în condiții de vizibilitate redusă.

Operațiunea se anunță una de durată, având în vedere starea fizică a turiștilor și condițiile de deplasare din teren.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI