Statul român revine pe piață cu o nouă ediție a programului FIDELIS, prin care se împrumută direct de la populație, oferind randamente considerabil mai mari decât cele practicate de bănci. Dobânda maximă ajunge la 7,25% pentru titlurile în lei și la 6% pentru cele în euro, aceasta din urmă fiind de câteva ori peste nivelul depozitelor bancare în moneda europeană.
Potrivit Ministerului Finanțelor, începând de vineri, 6 februarie, și până pe 13 februarie, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, pot subscrie titluri de stat FIDELIS denominate atât în lei, cât și în euro.
Titlurile sunt listate la Bursa de Valori București, iar subscrierile se realizează prin intermediul unui consorțiu format din Alpha Bank România, BT Capital Partners și Banca Transilvania, BCR, BRD – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank.
O noutate importantă a acestei ediții o reprezintă tranșa dedicată donatorilor de sânge, care beneficiază de o dobândă de 7,15% pentru titlurile în lei, cu scadență la doi ani. În plus, pragul minim de subscriere pentru aceștia este redus de zece ori, de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei. Pot beneficia de aceste condiții persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2025.
Ediția FIDELIS II din 2026 include mai multe emisiuni de titluri de stat. În lei, investitorii pot opta pentru dobânzi de 6,15% la doi ani, 6,75% la patru ani și 7,25% la șase ani, iar în euro sunt disponibile dobânzi de 3,60% la trei ani, 4,50% la cinci ani și 6% la zece ani.
Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunile în lei și 100 de euro pentru cele în euro. Pragul minim standard de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Ministerul Finanțelor subliniază că investițiile în titlurile de stat FIDELIS sunt avantajoase, întrucât nu se percep comisioane de subscriere, iar veniturile obținute din dobânzi și câștiguri de capital sunt neimpozabile. De asemenea, investitorii care au deținut titluri ajunse la scadență pot reinvesti sumele disponibile în cadrul noii emisiuni.
Prin acest program, statul urmărește atât atragerea de resurse financiare, cât și încurajarea economisirii și a implicării civice, în special prin stimularea donării de sânge.


