Bărbat reținut pentru amenințare, după un conflict în comuna Stolnici

Un bărbat de 25 de ani, din comuna Pătroaia, județul Dâmbovița, a fost reținut de polițiști pentru amenințare, în urma unui incident petrecut în seara zilei de 31 ianuarie, în comuna Stolnici, județul Argeș.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din Stolnici, care a reclamat faptul că mai multe rude ale sale ar fi fost amenințate cu o sabie.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, care au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Stolnici. Din verificările efectuate a reieșit că, în jurul orei 20:45, acesta s-ar fi întâlnit în zona Căminului Cultural Stolnici cu doi bărbați, de 23 și 25 de ani, din comunele Stolnici (județul Argeș), respectiv Pătroaia (județul Dâmbovița).

Pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul de 25 de ani l-ar fi amenințat cu moartea, folosind o sabie, fapt care i-ar fi provocat tânărului o stare de temere.
Ulterior, tânărul de 18 ani s-a deplasat la domiciliul unor rude din comuna Stolnici, fiind urmat de cei doi bărbați, care ar fi adresat amenințări cu moartea tuturor celor trei persoane aflate la fața locului.

Victimele au fost informate cu privire la posibilitatea solicitării unui ordin de protecție. Două dintre persoanele vătămate au refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, conform Legii nr. 26/2024, fiind îndrumate să se adreseze instanței de judecată. În cazul celei de-a treia persoane, în urma evaluării efectuate, s-a stabilit că nu există un risc iminent, nefiind îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, conform art. 206 din Codul Penal. În urma continuării cercetărilor și a probatoriului administrat, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 25 de ani, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI