Accident rutier produs în comuna Lunca Corbului, în care este implicat un singur vehicul, care a părăsit partea carosabilă.
Intervin pompierii cu o autospecialăde stingere, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de descarcerare, alături de două echipaje SAJ.
Poliția transmite: „Accident DN 65 Lunca Corbului, cu un autoturism ieșit în afara carosabilului, pe sensul de deplasare spre Pitești.
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș sunt la fața locului, pentru cercetări.
Din primele date, în autovehicul se aflau în total patru ocupanți, trei persoane sunt rănite, dintre care una grav.”
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au identificat patru victime, două dintre acestea fiind încarcerate.
De urgență, pompierii au acționat pentru extragerea persoanelor, cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor de intervenție, și predarea acestora echipajelor medicale. Una dintre victime este inconștientă.
UPDATE: Din păcate, pentru persoana aflată pe locul din dreapta față, s-a pronunțat decesul.
În urma evenimentului au rezultat cinci victime, două de sex masculin și trei de sex feminin, dintre care una (femeie, în vârstă de aproximativ 61 de ani) decedată.
În urma evaluării la fața locului, echipajele medicale au transportat la spital patru persoane.
Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.



