Colegul și bunul nostru prieten, fotoreporterul și jurnalistul profesionist Alexandru Oprea și soția sa, doamna Paula, au împlinit 50 de ani de căsnicie. Au fost felicitați ieri la Primăria Pitești, de către primarul Cristian Gentea, împreună cu alte 67 de familii din Pitești. Ne bucurăm pentru domniile lor și le urăm multă sănătate și fericire.
„A fost o mare bucurie, ca de fiecare dată, să întâlnesc, în cadrul unui eveniment atât de fericit, 68 de familii model din comunitatea noastră! Aniversarea a 50 de ani și chiar 60 de ani de căsătorie a fost cel mai bun prilej pentru a-i felicita, în numele municipalității, pe seniorii noștri, pentru exemplul oferit tinerilor din Pitești!
În mod onorific, Primăria Municipiului și Consiliului Local au oferit familiilor care au sărbătorit 50 sau 60 de ani de căsătorie, o diplomă de onoare și un cadou în bani.
Este o acțiune prin care ne arătăm respectul și susținerea valorilor familiei. Dar și conștientizarea importanței stabilității în căsătorie! Felicitări din toată inima!
La mulți ani!”, a transmis primarul Cristian Gentea pe pagina sa de facebook.