6 copii și părinții lor cât pe-aci să ardă în mica lor căsuță
La miezul nopții, pompierii au intervenit în localitatea Mușătești pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință de aproximativ 30 mp.
La fața locului au fost identificate și victime, doi adulți și trei copii, toți conștienți.
Paramedicii SMURD au preluat și au transportat la spital un adult și doi dintre copii, aceștia au suferit arsuri, iar celelalte două victime au fost preluate și transportate la spital de către un echipaj al SAJ.
În locuință erau 6 copii și doi adulți, aceștia evacuându-se până la momentul sosirii forțelor de intervenție.
3 dintre copii nu au avut nevoie de intervenția echipajelor medicale și au rămas în grija vecinilor.
Incendiul s-a manifestat într-o cameră și pe un hol la elemente de mobilier, materiale textile și elemente de tâmplărie, pe o suprafață de aproximativ 30 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scăpările de gaze și utilizarea unei surse de foc.
Din primele faze ale incendiului, au venit în sprijin și vecinii, care au încercat să împiedice propagarea flăcărilor.