11.8 C
Pitești
27 mart. 2025

300 litri de ulei uzat au ajuns în râul Argeș

A fost prins poluatorul. Cel care a vărsat produse petroliere în râu este administratorul unei societați de reparații auto de pe strada Depozitelor.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în ceea ce privește poluarea de pe Râul Argeș, din zona Lunca Argeșului-Podul Viilor și au ridicat probe de sol, apă și din substanță, în vederea efectuării unei expertize.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de infectare a apei.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că, în dimineata zilei de 31.01.2023, în jurul orei 10:00, un bărbat de 38 de ani din Suseni, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Pitești, strada Depozitelor, având ca obiect de activitate servicii de reparații auto, ar fi deversat, în canalul colector al apelor pluviale, cantitatea de aproximativ 300 de litri de deșeuri petroliere.
Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost ridicate probe de sol, apă și din substanța cu aspect și miros petrolier în vederea efectuării unei expertize pentru a se stabilii dacă poluarea a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală sau dacă apa a devenit dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, conform legislației în vigoare.
În continuare se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de infectare a apei, faptă prevăzută și pedepsită de art.356, aliniatul1 din Codul penal, art.98 alin.2 lit.a din OUG 195/2005 privind Protecția Mediului și art.92 alin 1 din legea 107/1996 privind Legea Apelor, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress