6.7 C
Pitești
17 mart. 2025

250 de copii au alergat azi la Pitești

Mai mult de 250 de elevi de gimnaziu, din școlile piteștene și limitrofe, au participat astăzi, 25 septembrie, la crosul BeActive, organizat în cadrul Săptamânii Europene a Sportului, la Pitești. Organizatori au fost: Direcția Județeană de Sport, Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești (Clubul Sportiv FC Argeș Pitești, Clubul Sportiv Municipal Pitești), Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Asociația Județeană Sportul pentru Toți Argeș, alături de partenerii săi – Asociația Județeană de Atletism Argeș, Clubul Sportiv Procar Racing Team, Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică, Clubul Sportiv Viitorul H20 Pitești.

Sportul înseamnă sănătate, dar, foarte important, dezvoltă calități umane cu consecințe excepționale asupra dezvoltării personalității. Sportul înseamnă competiție: disciplină, curaj, determinare, acceptare și renunțare, motivație pentru a continua, bucuria unei noi șanse, adică demnitate și fair play!

Toți sunt câștigători, îi felicit din toată inima!
Felicitări de asemenea, organizatorilor! 》, a transmis primarul Cristian Gentea, care a premiat câștigătorii, împreună cu inspectorul scolar general Dumitru Tudosoiu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress