16 județe cu intervenții de salvare

16 județe cu intervenții de salvare

Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice din zilele anterioare și până în cursul acestei dimineți (ora 07:00), s-au înregistrat efecte în 32 localități din 16 județe (AG, BC, BN, BV, BZ, CS, CV, GR, HR, HD, MH, MS, NT, SB, SV, VS) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei/îndepărtarea aluviunilor din 68 case, 95 curți, 3 anexe, 44 beciuri/subsoluri și de pe 8 străzi, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție dislocate de la acoperișul unui imobil, precum și pentru degajarea a 11 de copaci prăbușiți, fiind avariate 6 autovehicule.

De asemenea, în județul Harghita s-a intervenit pentru stingerea a două incendii ce s-au manifestat la 5 anexe gospodărești, din localitățile Racu și Sândominic, care au fost lovite de trăsnet.

Totodată, circulația rutieră este blocată pe 3 drumuri județene (DJ 177A/SV, DJ 174/SV, DJ174E/SV), _a fost temporar afectată pe 3 drumuri naționale_ (DN 17C/BN, DN 17B/NT și DN 17B/SV) și se desfășoară alternativ pe 1 drum național (DN18/SV) din cauza aluviunilor acumulate pe carosabil și a surpării carosabilului. Traficul feroviar a fost temporar blocat pe magistrala 300, între stațiile Timișul de Sus și Dârste din județul Brașov din cauza unui arbore căzut pe linia de contact.

Efecte semnificative au fost înregistrate în județul Brașov. În municipiul Brașov s-a acționat pentru salvarea unei persoane blocate cu autoturismul în apă, sub un pod. Persoana a fost salvată și nu a necesitat îngrijiri medicale.

Ca urmare a efectelor hidrometeorologice produse în cursul nopții de 27 spre 28 iulie, forțele de intervenție au mai acționat:
✓ în județul Neamț, localitatea Farcașa, pentru evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din 2 beciuri, 17 curți și de pe 1 drum național (DN 17B).
✓ în județul Suceava, localitatea Broșteni pentru evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din 55 case și 55 curți;
✓ în localitatea Vatra Dornei, pentru evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din 6 curți și 5 beciuri.

De asemenea, cele 205 persoane, din localitatea Broșteni, care au fost salvate din locuințele afectate rămân în continuare evacuate (35 dintre acestea în spații puse la dispoziția autorităților locale și 170 la rude).

21 de mesaje de avertizare a populației au fost transmise prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 14 județe (AG, BN, BC, BV, BZ, CS, CV, HR, HD, MS, PH, SB, SV și TL).

În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice. La momentul raportării sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice la nivelul a județului Neamț. Intervențiile pentru înlăturarea efectelor hidrometeorologice vor continua și la nivelul județului Suceava în dimineața zilei de 30.07.2025.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI