Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”

Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”

Mai mulți medici sunt acuzați că luau șpagă pentru operații.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează percheziții la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.

Mai mulți medici sunt acuzați că luau șpagă pentru intervențiile chirurgicale și consultații. Potrivit Adevarul.ro, ar fi vorba despre șeful secției de Neurochirurgie și de alți doi medici.

Potrivit surselor citate, ei luau mită pentru operații, consultații și pentru participarea la comisii de pensionare anticipată.

Perchezițiile procurorilor DNA sunt în desfășurare și vom reveni cu informații suplimentare.

UPDATE: „Potrivit informațiilor Libertatea, în biroul de la spital al lui Săvulescu au fost găsiți bani și bijuterii în valoare de 300.000 de euro. Acesta ar fi cerut câte 3.000 de euro pentru a face intervenții pentru micșorarea stomacului și ar fi fost avertizat de colegi să înceteze. Nu a făcut-o însă. Potrivit celei mai recente declarații de avere, Florin Săvulescu a încasat într-un an un salariu de 183.000 de lei de la Spitalul Militar, la care se adaugă 50.000 de lei/pe an – salariu de profesor al Universității ”Titu Maiorescu” din București. Un total de 233.000 de lei pe an (46.000 de euro), adică aproape 19.500 de lei/lună – circa 3.900 de euro”.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI