Zilele Comunei Bradu, un eveniment memorabil!

Zilele Comunei Bradu, un eveniment memorabil!


Spectacole, numeroase oficialități și premii de excelenţă în cadrul celebrării Zilelor Comunei Bradu.

Sâmbătă, 7 iunie, şi duminică, 8 iunie, locuitorii comunei Bradu au avut parte de două zile pline de muzică, distracție și momente emoționante. Evenimentul a avut loc la Baza Sportivă Bradu, unde s-au reunit membri ai comunității și numeroase personalități publice.

Evenimentul de astăzi, de Rusalii, de la Bradu, a fost onorat de prezenţa unor oficialităţi de seamă: Ion Mînzînă,
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, loana Făcăleaţă, Prefectul județului, deputatul Remus Mihalcea, Cristian Puiu, administratorul public al
județului precum si primari din localitățile învecinate: Ion Dumitru (Albota), Nicolae Velcea (Ștefănești), Gheorghe Stancu (Bascov), loana Georgescu (Călinești), Radu Doru (Suseni), Marian Clipici, managerul Spitalului Călinești, Ionuț Olariu (din partea Școlii Populare de Artă), consilieri județeni şi locali.

Premii, diplome și flori

Consiliul județean i-a acordat o Diplomă de Excelență primarului comunei Bradu, pentru implicarea și realizările avute. De asemenea, primarul Dan Stroe a mulțumit d-lui președinte Ion Mînzînă pentru că a reușit cel mai mare proiect de modernizare a celui mai lung drum județean, cu o lungime de 59 km, de la Târgul Săptămânal până la Ștefan cel Mare, care trece și prin Bradu.

Festivitatea a continuat cu premierea cuplurilor din comună care au împlinit 60 și, respectiv 50 de ani de căsnicie: astfel.

Au fost premiate 3 cupluri care au împlinit 60 de ani de căsnicie, respectiv Ana Ion și Ana Gherghina, Pană Gheorghe și Pană Ioana, Tănase Trifon și Tănase Ioana, și 9 cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie: Burcea Ion și Burcea Dumitra, Voicu Vasile și Voicu Ileana, Iliescu Marin și Iliescu Floarea, Stanca Cornel și Stanca Elena, Costin Dumitru și Costin Gherghina, Gheorghe Constantin și Gheorghe Florica, Ioniță Marin și Ioniță Florica, Solomon Radu și Solomon Viorica, Burcea Marin și Burcea Maria.

De asemenea, primarul comunei Bradu a acordat titlul de Cetățean de Onoare d-nei Dr. Marilena Băluță, de la clinica medicală Hera’s Med, pentru faptul că a deschis o clinică modernă în comuna Bradu, dar și pentru proiectele extraordinare pe care le are în vedere: construirea unei maternități în Bradu și a unei clinici de fertilizare in vitro.

Distracție asigurată

Discoteca în aer liber de sâmbătă seară a încântat publicul, iar duminică, de la ora 17:00, prezentatorul Mihai Morar și invitații speciali, printre care Theo Rose, Raluca Marin, Andrei Bănuță, Constantin Lătărețu, Claudia Șerbănescu, Gabi Marin, Emilia Ghinescu și alți artiști locali, acompaniați de Taraful Brădenilor, au oferit spectacole de neuitat.

Brădenii s-au bucurat de o vreme excelentă și de produse gustoase – fripturi, mici, cârnăciori, „mațe fripte” – pe grătarele sfârâind și de bere rece, sucuri și alte produse care mai de care mai apetisante.

Spectacolele au scos lumea la joc și în hora mare s-a prins inclusiv primarul Dan Stroe, atât de iubit și apreciat de brădeni. Chiar el a mulțumit pe scenă cetățenilor, pentru că anul trecut a fost ales, pentru a-l treilea mandat, cu peste 80% din voturi.

Spectacolul și bucuria brădenilor a continuat până târziu în noapte.

La mulți Ani locuitorilor comunei bradu!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI