Macara răsturnată pe strada Smeurei
În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au fost sesizați că o macara ar fi căzut peste firele de electricitate și pe carosabil, unde blochează trei benzi de circulație. Incidentul s-a petrecut în municipiul Pitești, pe strada Smeurei.

Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Din primele informații, nu sunt victime.
Traficul este îngreunat. Vom reveni.


