A plecat dintre noi Mariana Șenilă Vasiliu

A plecat dintre noi Mariana Șenilă Vasiliu

Numele Mariana Șenilă Vasiliu va rămâne viu în amintirile celor care au cunoscut-o. O prezență ce impunea respect, atât prin alură, cât și prin spirit, doamna Șenilă a fost o personalitate distinctă a culturii românești, nu doar argeșene.

Născută la 11 iunie 1944, la Câmpeni, judeţul Alba, Mariana Șenilă-Vasiliu a absolvit Institutul de arte „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, fiind licenţiată în arte decorative, specialitatea tapiserie. A fost membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din anul 1975. A participat, începând cu anul 1967, la numeroase expoziţii republicane şi internaţionale de artă decorativă, tapiserie. În 1967 a obţinut Premiul II la Festivalul Institutelor de arte, Cluj, Premiul şi medalia revistei Argeş (1979). A fost cadru didactic la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Piteşti, pregătind generații de elevi. Căsătorită cu savantul biolog George Vasiliu, după dispariţia acestuia a depus diligenţe deosebite pentru promovarea operei acestuia (Muzeul Bacău îi poartă numele). Pe lângă pictură și tapiserie, o altă dimensiune a personalităţii sale a reprezentat-o, de zeci de ani, scrisul.

Anunțul trist a fost postat de colega noastră, Simona Fusaru, redactor la Revista ARGEȘ:

Cu tristețe, vă anunțăm că Doamna Mariana Șenilă Vasiliu s-a stins în această dimineață. Membră a redacției revistei Argeș mulți ani, artist plastic, critic de artă, scriitor, jurnalist, intelectual de modă veche, d-na Șenilă a fost probabil printre ultimii intelectuali de pe aceste meleaguri, cu o cultură enciclopedică, pe care o împărtășa cu generozitate. Întotdeauna a fost o apariție remarcabilă (cine nu își amintește de pălăriile ei?), spontană și cu verb, un partener de discuție desăvârșit, mereu altcum în societate. În ultimii ani, din motive care țineau de sănătate, a fost mai aproape de ”rădăcini”, la Alba Iulia. Drum lin în lumină, Doamna Șenilă, vă mulțumim pentru anii buni în care ne-ați fost alături și sperăm că acolo, altundeva, veți găsi mereu culori, pixuri și parteneri redutabili de discuție„, a scris Simona Fusaru pe pagina Revistei Argeș.

Dumnezeu s-o odihnească în Pace și Lumină!

Cristina MILIARE

Foto: Revista Argeș/facebook

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI