Captură impresionantă a polițiștilor de frontieră – 4 milioane de țigarete

Captură impresionantă a polițiștilor de frontieră – 4 milioane de țigarete

Polițiștii din cadrul ITPF Giurgiu-STPF Dolj au depistat în data de 24 mai, în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Calafat, un automarfar condus de un cetățean român în care erau ascunse patru milioane de țigarete fără timbru fiscal cu o valoare aproximativă de 1.118.000 euro.

Automarfarul, semiremorca şi întreaga cantitate de ţigarete au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, șoferul mijlocului de transport fiind arestat pentru 30 de zile.

Contrabanda, migrația ilegală sau punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată sunt infracțiuni tot mai des întâlnite la frontiera internă după aderarea la Spațiul Schengen, ceea ce arată în mod cert că misiunile polițiștilor de frontieră trebuie să se mențină la un nivel ridicat în zona de competență.

Foto: Poliția de Frontieră Română

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI