Argeș: Hram bisericesc de „Sfântul Ioan Rusul” la Micești

Argeș: Hram bisericesc de „Sfântul Ioan Rusul” la Micești

Marți, 27 mai, în comuna argeșeană Micești din apropierea Piteștiului, sute de credincioși sunt așteptați să ia parte la slujba de hram a bisericii din localitate.

Aceasta va fi oficiată de cea mai înaltă față bisericească a zonei Argeș – Mușcel, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, însoțit de un sobor de diaconi și preoți, fiind prilejuită de sărbătoarea creștină „Sfântul Ioan Rusul”- transmite din Argeș, Constantin Pașol.

În această zi de 27 mai biserica ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ioan Rusul, mărturisitorul și făcătorul de minuni (+ 1730).

Biserica din Micești are 3 hramuri: „Intrarea Domnului în Ierusalim”, „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Rusul”.

În localitate sunt patru lăcașe de cult.
La sărbătoarea hamului participă locuitori din toate satele comunei și chiar credincioși veniți din alte localități. Ei se vor ruga și la moaștele sfântului Ioan Rusul, căci o mică parte a acestora se află aici.

Anul trecut aici a fost lansată Monografia Bisericii, un volum aniversar cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la sfințirea bisericii acestei parohii, scris de preotul Florin Păcioianu, fiu al satului.

„Sărbătoarea hramului închinat Sfântului Ioan Rusul va începe astăzi, începând cu ora 19:00, când vom săvârşi Slujba Privegherii. La slujbă avem invitaţi mai mulți preoţi din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Marți dimineaţă slujba va debuta cu Acatistul Sfântului Ioan Rusul și vom continua cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Calinic, începând cu ora 09:00.
Vă reamintim că un fragment din moaștele Sfântului Ioan Rusul se află în Biserica noastră din anul 2016.”, transmite preotul Păcioianu.

Membrii parohiei de aici sunt implicați activ în activitățile comunității prin mai multe acțiuni caritabile și culturale.
Cel mai recent eveniment fiind un concert de Florii desfășurat, anul acesta la școala din localitate, unde sute de localnici au venit să asculte cântările bisericești ale teologilor de a Grupul Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.

Amintim că aici își desfășoară activitatea și corul de copii „Glasul Arhanghelului”, care are evoluții remarcabile pe toate scenele unde evoluează.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI