Un nou ,,Love Story”… politic

Un nou ,,Love Story”… politic.

Mi-am propus ca în această campanie electorală, după dezamăgirea de la europarlamentare în care peneliștii vorbeau ,,pe limba pesediștilor” din dorința de a rămâne ,,cocoțați” pe lista comună și implicit trași de papion în trenul european, să stau, jurnalistic, în afara disputelor politice, să urmăresc și să constat fără a-mi prezenta concluziile sau punctele de vedere. Eram hotărât să ,,gust” această toamnă în splendoarea ei românească și să aduc în prim plan realizările țăranilor (puțini care mai sunt) într-un an agricol dificil, ale fermierilor și gospodarilor din frumoasele comunități rurale ale Argeșului. Acești truditori ai gliei (mai nou – producători) și-au adus o parte din rezultatele muncii lor – must, brânză, pastramă (neafectată de pesta micilor rumegătoare – o altă ,,balivernă” europeană), ardei, vinete, mere și prune – în centrul reședinței de județ, fiind organizați într-un cadru intitulat generic ,,Toamna Piteșteană – 2024”(!), deși ardeiul nu crește încă pe asfalt sau între lalele și trandafiri.

Am trecut, acum câteva zile, ca o ,,datorie” față de copilăria mea trăită printre acești oameni, prin acest loc mult prea „stilizat”, dar eficient atât pentru producători, cât și pentru cumpărători (consumatori). I-am privit în ochi, le-am urmărit gesturile, am descoperit trăsături ale țăranului român (deși purtau halate) rămase în istorie, dragostea și respectul pentru lucrul bine făcut, mândria că sunt utili și ,,… că sunt ai țării uriași”(A.P.) însă ,,Amăgiți că au drepturi egale” (Adrian Păunescu – în alt context al timpului nostru).

Zona este ,,tapetată” cu postere cât blocurile comuniste, blamate dar căutate, ale ,,actorilor” următorului film tip telenovelă, gen ,,Dramă romantică” – un ,,Love Story” modern care pare că nu interesează pe vânzătorii de ceapă și usturoi.

I-am întrebat pe aceștia dacă au cunoștință când este ,,premiera”, însă am primit un gest de… lehamite și câteva expresii pe care nu le pot reproduce.

Privesc atent la cele mai sfidătoare postere, un tip și o ,,ea” lângă, și descifrez ,,Împreună…”; nu mai lecturez, distanţă mare, vizibilitate redusă – continuarea o ştiu din pelicula originală ,,Love Story” şi din viaţa de lângă altar: ,,… până când moartea ne va despărți”!

 Intuiția feminină, reconfirmată!

După o atentă evaluare a publicității din zonă constat că ,,suta de lei” (bancnota ursuză, cum îi spune poetul) a vânzătorului de morcovi din piață este ,,umilită” de aroganța și disprețul celor doi privitori (am crezut că sunt artiști) care au cheltuit sume fabuloase pentru a fi atât de sus (și la propriu, și la figurat), protagoniștii unui partid care se chinuie să rămână în politica românească. Surprinzător este că Alina (întâmplător ministru al Justiției) se ,,pitește” după… Coteț, un pierzător calificat al meciurilor politice și îl împinge pe lista senatorilor, intuind că ,,tumbele” liberale din ultimii ani au diminuat șansele acesteia de a rămâne în Camera Superioară.

Privitorul este dezamăgit, chiar revoltat, când constată că bunuri istorice – naționale sunt folosite în completarea peisajului din jurul celor doi ,,artiști” în arta manipulării. Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorie a lui Neagoe Basarab, un simbol al unei istorii de neam, limbă și religie, Transfăgărășanul – o adevărată minune a voinței și inteligenței unui popor mereu încercat și de multe ori umilit de cei în care a crezut nu pot fi ,,confiscate”, nici măcar de vremelnicul ministru al Justiției, pentru a le etala într-o competiție numită, pe înțelesul tuturor – luptă pentru putere! Sunt bunuri naționale, nu cred că este moral (nici corect) să fie folosite în interes personal, să fie prezentate pe afișe electorale, dezonorâdu-le, reducându-le valoarea la nivelul mediocrităţii unor indivizi ce-și permit astfel de abuzuri.

Nici măcar simbolic nu putem accepta, atâta timp cât votantul este indus în eroare, iar persoanele din… ,,poză” obţin avantaje (votul) pentru ele sau pentru ,,grupul de interese” (partidul) pe care îl reprezintă! Parcă este un articol cu mai multe aliniate prin Codul… invocat aproape zilnic, cu mândrie… patriotică de ministrul Justiţiei!

Dacă este nevoie noi oferim, dezinteresat, cunoscutul tratament cu…

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI