Bărbat atacat de un urs într-o pădure la Nucșoara.
Pentru acordarea primului ajutor calificat, intervine un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș.
De asemenea, a fost transmis și mesaj Ro-Alert pentru luarea măsurilor de protecție a cetățenilor din zona respectivă.
Pacientul este conștient și prezintă plagă muscată la un membru superior.
A fost preluat de către echipajul SMURD, după ce a fost coborăt de către un alt bărbat cu mașina.
Victima este transportată la Spitalul din Curtea de Argeș.
UPDATE: Victima este un muncitor în vârstă de 45 de ani, care se afla împreună cu alți 9 colegi la o acțiune de împădurire. Deși erau în echipă și colegii au făcut gălăgie, totuși ursul nu s-a speriat și l-a atacat pe unul dintre ei. L-a tăvălit, l-a mușcat de braț și i-a produs multiple zgârieturi. După ce oamenii au reușit să-l alunge, unul dintre ei a sunat la 112 și l-au coborât pe rănit la drum cu mașina, de unde a fost preluat de ambulanță. Bărbatul este din comuna Nucșoara, sat Slatina și se numește Florea Adrian Damian.


