FC Argeș a fost eliminată din Cupa României. Astfel, FC Voluntari este prima finalistă a Cupei României. După ce ne-au învins cu 2-0 în tur, ilfovenii au învins cu 1-0 și în returul de la Pitești, dintr-un penalty. De cealaltă parte, Argeșul a ratat o lovitură de pedeapsă. Singurul gol al meciului a fost reușit, din penalty, în min 85 de Achim. În min. 51, FC Argeș ratează un penalty: Șerban șutează de la punctul cu var, dar portarul apără.
Meciul a început cu ocazia Argeșului, dar șutul lui Ionuț Șerban a fost parat de Popa. Voluntariul a dat replica prin Briceag, dar Greab a fost la post. În minutul 33, tot stadionul a tras o sperietură groaznică, după ce Joao Miguel și Marcelo Lopes s-au ciocnit, iar două ambulanțe au intrat pe gazon. Joao Miguel a fost înlocuit.

Până la pauză, ambele echipe au continuat să șuteze de la distanță, dar nici Briceag, nici Șerban și nici Tofan nu au avut succes. Repriza a doua a început în forță, prin șutul lui Șerban, urmat de foarfeca lui Cristi Dumitru în aceeași fază. Argeșul a primit penalty în minutul 49, dar portarul a ghicit colțul ales de Șerban. Voluntariul și-a încercat norocul și din faze fixe, când lovitura de cap a lui Nemec a fost parată de portar. În continuare, argeșenii au mai ratat câteva ocazii de a marca.
În finala Cupei, Voluntari va întâlni câștigătoarea dintre Universitatea Craiova și Sepsi. În tur s-au impus covăsnenii cu 2-1.
Deși era greu de crezut că FC Argeș va reuși să întoarcă scorul de 2-0 de la Voluntari, totuși suporterii au sperat până aproape de final că se va întâmpla. După fatidicul minut 85 însă au început să plece dezamăgiți. A fost un vis frumos, dar probabil prea frumos pentru FC Argeș in actuala formulă.


