Robert Glință și David Popovici, desemnați sportivii anului

Festivitatea de premiere a laureaților natației românești din 2021 a avut loc miercuri, 27 aprilie, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Cu această ocazie, Robert Glință și David Popovici au fost desemnați sportivii anului 2021 de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern și au fost premiați alături de echipele lor alcătuite din: Ciprian Glință, Pierre de Hillerin, Dorel Tocitu, Aurelian Ursulescu, Adrian Rădulescu, Dragoș Luscan, Valentin Grigoraș, Mădălina Ovricenco.
Robert și David, desemnați cei mai buni sportivi, au avut rezultate excelente anul trecut. Robert Glinţă a încheiat pe locul 8 proba de 100 m spate la Jocurile Olimpice de la Tokyo. De asemenea, el a adus anul trecut prima medalie de aur a României la un Campionat European de nataţie pentru seniori, în probele masculine, în proba de 100 m spate, el câştigând la Budapesta şi argintul la 50 m spate. La CE de înot în bazin scurt (25 metri), Robert Glinţă a câştigat argintul la 100 m spate şi bronzul la 50 m spate, iar la Mondialele de înot în bazin scurt un bronz la 100 m spate.
La JO din Japonia, David Popovici a încheiat pe locul 4 proba de 200 m liber și pe poziția a șaptea, cea de 100 m liber. La Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 metri), David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 200 m liber. La Europenele de înot pentru juniori de la Roma, David Popovici a câştigat aurul la 100 m liber (nou record mondial), 200 m liber (nou record mondial în semifinale) şi 50 m liber, precum şi o medalie de argint în proba masculină de ştafetă 4×100 m liber, alături de Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu.
Au mai primit trofee de excelență, pentru sprijinul oferit, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, și ministrul sportului, Eduard Novak.
De asemenea, Diana Mocanu Adetu, Carmen Bunaciu, Dan Ardelean, Marius Grigore, Ion Bădescu, Silviu Anastase, Matei Giurcăneanu, Ana Maria Șintie și Andreea Frigioiu au fost premiați pentru contribuția avută în realizarea obiectivelor Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI