„Stop violenței domestice!”, eveniment de conștientizare, la Pitești

„Stop violenței domestice!”, eveniment de conștientizare la Filarmonica Pitești. Simona Bucura-Oprescu și Cristian Gentea, printre participanți

Violența domestică și efectele sale asupra victimelor și familiilor au fost în centrul unui eveniment public organizat sâmbătă, 14 noiembrie, la Filarmonica Pitești. Acțiunea, intitulată „Stop violenței domestice!”, își propune să atragă atenția asupra unui fenomen cu implicații grave în societate și să promoveze prevenția, intervenția la timp și sprijinirea persoanelor afectate.

Evenimentul a început la ora 10:00 și a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai mediului politic, ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mass-media.

Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat deputatul Simona Bucura-Oprescu, care a susținut în Parlament inițiative legislative privind prevenirea și combaterea violenței domestice, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, președinta Organizației de Femei a PSD, Ioana Făcăleață, precum și dr. Cristina Berteanu. Sala a fost arhiplină, printre cei prezenți numărându-se persoane din domeniul medical, reprezentanți ai autorităților locale și ai societății civile.

Inițiativa este organizată de PSD Pitești, în parteneriat cu Asociația pentru Asistență Socială „Universul Copiilor Special”, Asociația „Sfinții Spiridon și Irina”, Asociația „Natalia Alături de Semeni” și Asociația M.A.I.N.E.

IMG 20261114 WA0008

Violența domestică nu înseamnă doar agresiune fizică

Unul dintre mesajele centrale ale evenimentului este că violența domestică poate îmbrăca mai multe forme: fizică, verbală, psihologică, sexuală, economică sau socială. Amenințările, umilirea, intimidarea, izolarea și controlul financiar sunt, de asemenea, manifestări ale abuzului.

Organizatorii atrag atenția și asupra efectelor pe care violența domestică le are asupra copiilor care asistă la astfel de episoade, aceștia putând fi afectați emoțional și comportamental, cu repercusiuni asupra relațiilor lor viitoare.

Un alt obiectiv al acțiunii este informarea victimelor cu privire la modalitățile prin care pot cere ajutor și se pot proteja. Printre recomandări se numără solicitarea asistenței medicale, documentarea leziunilor, păstrarea mesajelor de amenințare și a altor dovezi, dar și pregătirea unui plan de siguranță.

Unde pot cere ajutor victimele violenței domestice

Femeile care se simt amenințate de acest fenomen au la dispoziție câteva numere de telefon importante:

  • 112 – numărul unic de urgență, pentru situațiile în care viața sau integritatea unei persoane sunt în pericol;
  • 0800 500 333 – linia telefonică națională gratuită, disponibilă non-stop, pentru victimele violenței domestice și persoanele care doresc să le sprijine;
  • 119 – numărul unic național pentru semnalarea situațiilor de abuz, neglijare, exploatare sau alte forme de violență asupra copiilor.

Prin organizarea acestei acțiuni, inițiatorii urmăresc creșterea gradului de conștientizare asupra violenței domestice și consolidarea unei rețele de solidaritate și responsabilitate comunitară, în care victimele să fie ascultate, sprijinite și îndrumate, fără judecată sau culpabilizare.

Mesajul transmis de organizatori este unul direct: „STOP VIOLENȚEI DOMESTICE! Nu ești singur. Există soluții. Cere ajutor!”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI