Accident în Curtea de Argeș

Accident în Curtea de Argeș: Două autoturisme implicate, unul s-a răsturnat. Un șofer a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs marți seara, pe strada Râmnicu Vâlcea din municipiul Curtea de Argeș. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat, iar o persoană a fost rănită și transportată la spital.

La fața locului au intervenit pompierii argeșeni cu două echipaje, unul dintre acestea fiind SMURD.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Argeș, paramedicii au acordat îngrijiri medicale unei persoane care prezenta un traumatism în zona capului, ulterior victima fiind transportată la spital. Pompierii au asigurat și măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.

Cum s-a produs accidentul

Conform primelor verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, în eveniment au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 22 de ani.

Din cercetările preliminare a reieșit că șoferul de 31 de ani, din Curtea de Argeș, care circula în aceeași direcție cu autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Albeștii de Argeș, ar fi intrat în coliziune cu acesta, în împrejurări care urmează să fie stabilite.

În urma impactului, mașina condusă de bărbatul de 31 de ani s-a răsturnat, acesta fiind și persoana rănită în accident.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că niciunul nu consumase alcool.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

***

Fii primul care află știrile din județ! Rămâi conectat cu cele mai importante noutăți locale și urmărește-ne pe pagina oficială de Facebook PiteStiri.

Pentru mai multe informații, investigații și actualități din Argeș, intră pe ArgesPress.

📸 Servicii profesionale foto-video pentru momente speciale: Eveniment Fotograf.

#StiriArges #ArgesPress #Actualitate #accidentArges #CurteadeArges

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI