Spectacol de excepție…
Iubitorii de teatru din Pitești sunt invitați marți, 24 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor,pentru a urmări una dintre cele mai îndrăgite comedii din dramaturgia românească: „Tache, Ianke și Cadâr”.
Scrisă în 1932 de Victor Ion Popa și pusă în scenă în același an la Teatrul Maria Ventura, piesa a fost montată ulterior la Teatrul Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani. La peste șase decenii de la acea montare istorică, Horațiu Mălăele readuce pe scenă cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke și distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr și românului Take pe Răzvan Vasilescu și pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreți principali, din distribuție mai fac parte actorii Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin, scenografia fiind semnată de Maria Miu.
Piesa aduce în prim-plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, a credinței și a religiei, precum și a statutului identitar individual și de grup. Textul reamintește că diferențele culturale nu sunt un motiv de disensiuni, ci că buna înțelegere poate funcționa impecabil pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește.
Biletele pot fi rezervate pe Tiketstore
Fii primul care află știrile din județ! Rămâi conectat cu cele mai importante noutăți locale și urmărește-ne pe pagina oficială de Facebook:https://www.facebook.com/PiteStiri
Pentru mai multe informații, investigații și actualități din Argeș, intră pe ArgesPress:https://argespress.ro
Servicii profesionale foto-video pentru momente speciale: Fotograf Eveniment
#StiriArges #ArgesPress #Actualitate


