Un bărbat de 59 de ani, din comuna Călinești, a fost reținut de polițiștii argeșeni, fiind cercetat pentru furt calificat și evadare. Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi abătut de la traseul către un centru de dializă din Pitești, deși se afla în arest la domiciliu, și ar fi furat două portofele dintr-o instituție din Mărăcineni.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat, pe 21 octombrie, cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și evadare, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Din cercetările efectuate a reieșit că, pe 14 octombrie, bărbatul, în timp ce se deplasa către un centru de dializă din municipiul Pitești, s-ar fi abătut de la itinerariul stabilit, încălcând condițiile legale care îi fuseseră aduse la cunoștință.
Acesta se afla sub măsura arestului la domiciliu, dispusă de Judecătoria Craiova într-o altă cauză penală. În timpul deplasării, ar fi pătruns fără drept într-o instituție din comuna Mărăcineni, de unde ar fi sustras două portofele care conțineau documente personale și bani.
Reținut pentru 24 de ore
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, în baza unei ordonanțe, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele.


