Caz șocant în Argeș. 15 ani de închisoare pentru un bărbat din Argeș, acuzat că și-ar fi violat în mod repetat victima minoră. Faptele se întind pe două decenii

Un bărbat a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, acesta ar fi întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o minoră care avea doar 12 ani. Faptele s-ar fi întins pe o perioadă de peste 20 de ani, bărbatul având, la debutul activității infracționale, 48 de ani.

Dosarul a fost inițial înregistrat în luna iunie 2025 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, iar o lună mai târziu a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Cercetările au fost desfășurate sub coordonarea unui procuror, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Costești – Formațiunea Investigații Criminale.

Anchetatorii au stabilit, în baza probelor administrate, că în perioada 2002 – februarie 2025, inculpatul ar fi întreținut, în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 12 ani, prin constrângerea acesteia.

Cazul a ieșit la iveală după ce polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unor informații furnizate de un alt membru al familiei victimei.

Victima s-ar fi aflat în grija și ocrotirea inculpatului

Potrivit procurorilor, în cazul bărbatului au fost reținute și circumstanțe agravante, respectiv faptul că acesta ar fi conviețuit cu victima în perioada în care ar fi avut loc faptele, dar și că minora se afla în grija, ocrotirea și educarea sa.

Pentru forma agravată a infracțiunii, legea prevede o pedeapsă cuprinsă între 8 și 18 ani de închisoare, precum și interzicerea exercitării unor drepturi.
Inculpatul a fost trimis în judecată în luna februarie 2026, în stare de arest preventiv. Potrivit Parchetului, acesta nu a dat declarații în timpul urmăririi penale și nu a recunoscut faptele nici în fața instanței. De asemenea, nu avea antecedente penale.

15 ani de închisoare și sechestru pe bunuri

Judecătoria Costești a pronunțat sentința la 1 iulie 2026. Instanța l-a condamnat pe bărbat la 15 ani de închisoare, pedeapsă care urmează să fie executată în regim de detenție.

Totodată, judecătorii au menținut măsura arestării preventive și au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența sumei de 50.000 de lei. Banii reprezintă daune morale stabilite în favoarea persoanei vătămate.

Sentința nu este însă definitivă. Inculpatul a formulat apel, astfel că dosarul urmează să fie analizat și de instanța superioară.

Schimbări importante în legislație

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș reamintește că, începând cu 1 ianuarie 2024, legislația referitoare la infracțiunile sexuale comise asupra minorilor a fost modificată substanțial. Fapta de act sexual cu un minor a fost reconfigurată, fiind definită în prezent ca viol săvârșit asupra unui minor, iar regimul sancționator a fost înăsprit.

De asemenea, pentru infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, legea prevede că nu poate interveni prescripția răspunderii penale. În cazul variantelor agravate, chiar și atunci când sunt reținute circumstanțe atenuante, o eventuală condamnare poate fi executată doar în regim de detenție.

Parchetul subliniază că trimiterea în judecată și condamnarea pronunțată de prima instanță, cât timp aceasta nu este definitivă, reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție. Vinovăția inculpatului va fi stabilită definitiv doar printr-o hotărâre penală definitivă.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI