Duminică, 21.06 a.c., am rămas toată ziua la domiciliu, deși aveam câteva invitații la cafea, pentru a urmări, cu interes și, de ce nu, curiozitate, Congresul PNL, un congres care rivalizează doar cu … „al XIV-lea”, desfășurat puțin înaintea ,,evenimentelor” din `89. Am avut impresia că revăd secvența de la acel congres – aceleași burți neîncăpătoare în fotoliu, aceleași „cefe” late fixate cu cravată (a fost exclus papionul), nu comunistă ci … proeuropeană, un dușman inventat și atacat din toate direcțiile (capitalismul respectiv, pentru peneliști – pesedismul …), același tip de retorică, unanimitatea discursului (disidenții nu au avut acces la microfon), candidat unic, aplauze la comandă conform regiei, respectiv echipei de zgomot. Am punctat câteva „ieșiri” în decor ale protipendadei liberale – osanalele aduse „marelui conducător de la … Bihor” care nu a venit cu mâna goală ci, a adus … „de mână”, două „trofee” europene – Oana Gheorghiu, activistă civică, fostă mare speranță a sistemului ONG-ist din Europa și Dragoș Pâslaru un liberal întârziat, salvat de politica dictatorială a lui Ilie de la … nici el nu mai știe! Cei doi au fost „plantați” direct pe funcții în conducerea partidului (fără vechime și muncă în partid, conform statutului) pe măsura importanței lor în noua configurație europeană de tip revanșard.
Lângă „marele om de stat” (cel care se face că nu știe ce se întâmplă în „parohia lui electorală” din zona Crișurilor – afaceri pe suferințele oamenilor vulnerabili) – avocatul „dezumanizatului” Pașca spune că toată lumea știa de existența acestor … „crematorii … naturale” , numai Iliuță, președintele C.J. nu avea, nici măcar din curiozitate, puţin habar – s-au aşezat minciuna şi trădarea! Băi, nea Ilie, chiar ne consideri proști, chiar ne compari cu aplaudacii de la „grandiosul Congres liberal” care a fixat „parcela” pentru monumentul tău lângă marea familie a Brătienilor?
O imagine tristă, în deplină disonanță cu festivismul zilei a constituit-o prezența, la pupitrul congresului, a Primarului General al Capitalei, o „victimă” nevinovată a valului tip tsunami, creat de capitalismul sălbatic, get-beget românesc. Fără cravată (ca la DNA), simbolul cinematografic al ilegalistului în fața judecătorului, cu puterea de a umili călăul prin „eschive” privind nevinovăția (vinovăția). Intervenția lui Ciprian a fost „fracționată” de aplauze (după două-trei cuvinte, aplauze …) încurajatoare din partea celor prezenți, evident fideli marelui conducător şi echipei sale.
Un moment tragi-comic a apărut când microfonul a fost „acaparat” de … Sică Mandolină cum îi spunea președintele Băsescu fostului „mare liberal” Ludovic Orban, o ,,tânără speranță” pentru echipa lui Iliuță (USR). În liniștea apăsătoare din sala plictisită de atacurile tot mai insistente la foștii salvatori ai liberalismului tip Ciucă – „Un ostaș în fruntea …” – respectiv pesediștii, fosta viitoare speranță a partidului își cere … scuze, cu toată gura lăsând să se vadă „Trei dinți din față” (Marin Sorescu) ca o amenințare imediată, fără concesii, adresată „dușmanilor” liberalismului modern – președintele țării și partidul câștigător al alegerilor parlamentare. Ai uitat Sică să-ți ceri scuze pentru păhărelul cu … gheață colorată și trabucul, dătător de fum și … fumuri ale unui premier demagog, infatuat, arogant și tare-n … mandolină!
Pe acești oportuniști deveniți mari politicieni nu-i interesează soarta și binele țării ci doar … capra vecinului care i-a ținut în viața politică, ani buni, cu „lapte proaspăt” iar, acum, produce „spume la gură”.
Democraţie de … sculărie, marca Ilie
Cel mai grav este că ,,noua democraţie” liberală tip – ,,Sculărie la Ilie” ne împinge spre dictatură de tipul … pumnu-n gură! Nu ai voie la iniţiativă, nu ai dreptul să vorbeşti, stai în ,,poziţie de drepţi”! Nu am fost fanul Alinei Gorghiu – preşedinta Filialei Argeş a PNL cea care a obţinut cele mai bune rezultate, pentru liberali, în judeţul Argeş dar este bine să-i dăm ,,Cezarului ce este al Cezarului …”. Schimbarea acesteia are o singură logică bolojaniană – căţeluşii de la Merişani deveniţi, din cauza lipsei hranei, canibali! Sigur aveau nevoie de … Coteţ pentru izolarea celor care … latră şi atrag atenţia … Nu celor de la Poliţia Animalelor (altă faună!), nu celor de la C.J. sau Prefectură, nu celor de la Primărie, ci oamenilor cu suflet. Puţini dar încă mai sunt!
Ultima oră!
Liberalii au pornit un război fățiș cu Justiția, au preluat sarcinile USR-iste, cei care „mitingeau” de mama focului, cu toți ONG-iștii lor împotriva numirilor făcute de … fostul lor mentor, fostul lor far călăuzitor ajuns … președintele tuturor românilor!
Cât de necesar era un Guvern – chiar Veștea, pentru a-l trage … „pe dreapta” pe acest Iliuță (SRL) – USR (ONG) în această „vară fierbinte”. Probabil că misiunea lui europeană (mai puțin benefică românilor) nu este finalizată, iar jocurile se fac, în tot spectrul politic, cu „cai troieni” și ONG-iști bine plantați și finanțați.
Îmi spunea cineva că se duc tratative ca useriștii să fie dotați cu papioane de „frații” lor liberali însă nu se înțeleg la culoarea … șnurului. Fritzii vor ca aceștia să poarte însemnele … curcubeului! Pentru ei și pentru cei în așteptare pregătim doza săptămânală de …
ANTIVIRUS


