Mii de zâmbete la Bradu, de Ziua Copilului. Cleopatra Stratan a făcut spectacol pentru cei mici

Ziua Copilului a fost sărbătorită în avans, duminică, 31 mai, în comuna Bradu, unde Primăria și Consiliul Local au organizat un amplu eveniment dedicat celor mici, la Baza Sportivă Bradu. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunici, au participat la o adevărată sărbătoare a copilăriei, plină de muzică, jocuri și surprize.

Punctul culminant al evenimentului a fost megaconcertul susținut de Cleopatra Stratan, artista fiind primită cu entuziasm de copiii prezenți. Programul a mai inclus spectacole de magie, mascote îndrăgite, clovni, show-uri de baloane, activități sportive și momente artistice susținute de Grupul Vocal „Vocea Bradului”.

Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută și de primarul comunei Bradu, care a ales să fie cât mai aproape de cei mici. Edilul a dansat alături de copii și s-a bucurat împreună cu ei de activitățile pregătite special pentru această zi. În plus, toți copiii prezenți au primit popcorn gratuit, au avut acces la ture gratuite pe toboganul gonflabil și s-au bucurat de numeroase alte surprize oferite de organizatori.

În cadrul evenimentului au fost felicitați și premiați elevii Clubului Sportiv Real Bradu de la secțiile de karate, judo, gimnastică, volei, baschet și fotbal, pentru rezultatele și efortul depus de-a lungul timpului. De asemenea, primarul a felicitat și echipa de fotbal CS Real Bradu, care a reușit performanța de a deveni campioana Ligii a V-a.

Evenimentul a demonstrat încă o dată preocuparea administrației locale pentru comunitate și pentru cei mai tineri locuitori ai comunei. De altfel, sărbătoarea de astăzi a venit în continuarea acțiunilor dedicate Zilei Copilului desfășurate în ultimele zile, când primarul a oferit cadouri copiilor din școlile, grădinițele și creșele din Bradu.

Prin organizarea unui program divers și prin aducerea unor artiști apreciați de cei mici, autoritățile locale au reușit să transforme ziua într-o experiență memorabilă pentru copiii din Bradu, care au plecat acasă cu zâmbetul pe buze și cu amintiri frumoase de început de vară.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI