Peste o sută de angajați ai Salpitflor Green au muncit pentru Simfonia Lalelelor. Felicitări!

Piteștiul își confirmă renumele de oraș al lalelelor printr-o mobilizare amplă a echipelor de întreținere a spațiilor verzi. Potrivit primarului Cristian Gentea, nu mai puțin de 117 angajați ai societății Salpitflor Green au fost implicați activ în amenajarea și întreținerea zonelor verzi din Lunca Argeșului și din întreg orașul, în contextul desfășurării Simfonia Lalelelor.

Edilul a subliniat că munca acestor angajați începe cu mult timp înainte de eveniment. Pregătirile debutează încă din luna august, când sunt realizate proiectele peisagistice, continuă din octombrie cu plantările și se desfășoară pe tot parcursul anului prin lucrări constante de îngrijire.

Începând cu luna martie, activitatea se intensifică, echipele lucrând zilnic pentru îmbogățirea răsadurilor și întreținerea peluzelor, astfel încât orașul să fie pregătit pentru unul dintre cele mai importante evenimente locale.

„Îi felicit pentru tot ceea ce au făcut pentru ca sărbătoarea Piteștiului să fie completă!”, a transmis primarul Cristian Gentea, evidențiind contribuția esențială a angajaților Salpitflor Green la succesul ediției din acest an.

Imaginile surprinse în parc arată amploarea efortului depus, dar și rezultatul: spații verzi îngrijite, aranjamente florale spectaculoase și o atmosferă de sărbătoare care atrage zilnic numeroși vizitatori.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI