Incendiu într-o gospodărie din Rociu. Intervin pompierii și o ambulanță SMURD
Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Rociu, iar autoritățile au intervenit de urgență pentru limitarea pagubelor și protejarea locuințelor din zonă.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, aparținând Punctul de Lucru Rociu și Detașamentul de Pompieri Bradu.
În urma evenimentului, a ars acoperișul unei locuințe pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
Ca și măsură preventivă, din interiorul construcției, pompierii au evacuat două butelii.
Echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții. Până la acest moment, nu au fost raportate victime. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.


