Cine este tânărul de 25 de ani care și-a pierdut viața în accidentul de la Lunca Corbului 

Un grav accident rutier produs astăzi în comuna Lunca Corbului s-a soldat cu moartea unui tânăr de doar 25 de ani. Victima este Adrian Mihai, cunoscut de apropiați sub porecla „Bigi”, care împlinise 25 de ani în luna noiembrie a anului trecut.

Potrivit primelor informații, tânărul se afla la volanul unui autoturism BMW care, pe fondul vitezei, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un camion. Impactul a fost extrem de violent.

La sosirea echipajelor de intervenție, Adrian era încarcerat în autoturism și inconștient. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate, însă, în ciuda eforturilor depuse de salvatori și de cadrele medicale, tânărul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.

Deși autoturismul era înmatriculat în județul Olt, iar domiciliul oficial al tânărului figura tot în acest județ, în comuna Colonești, apropiații spun că Adrian locuia de mai mult timp în municipiul Pitești unde lucra ca mecanic auto. Acesta era absolvent al Liceului Tehnologic Dacia, iar vestea morții sale a căzut ca un trăsnet asupra familiei, prietenilor și cunoscuților. Bigi era singurul fiu al familiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Comunitatea locală este în stare de șoc, iar mesajele de condoleanțe curg pe rețelele de socializare, în memoria unui tânăr a cărui viață s-a frânt mult prea devreme.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI