Întâlnirea de toamnă a folcloriştilor din Argeș a avut loc în loc luminat. La Lumina. Fostul Cămin cultural Găvana din Pitești.
După cum am mai relatat, folcloriștii argeșeni l-au omagiat și, totodată comemorat azi pe profesorul Costin Alexandrescu.

Întruniți la Sala „Lumina” (fost cămin cultural și apoi cinematograf), acum unul din sediile Centrului „Doina Argeșului”, membrii Asociaţiei folcloriştilor argeşeni
„Constantin Rădulescu Codin” au început întâlnirea de toamnă prin păstrarea unui moment de reculegere pentru cel care a condus cultura tradițională din Argeș și Muscel 41 de ani fără întrerupere.
Dacă ar fi mai trăit prof. Costin Alexandrescu, colegii săi l-ar fi sărbătorit la 89 de ani, pe care i-ar fi împlinit pe 24 noiembrie.
Din păcate el s-a stins pe 18 septembrie anul acesta.
Despre activitatea acestuia au vorbit folcloriștii din Argeș, cu precădere Adrian Sămărescu, președintele asociației, respectiv Sorin Mazilescu.


Alexandru Mărchidan i-a închinat acestuia și o poezie. (vezi foto).

Casă si pentru folcloriști
Tot azi membrii Asociaţiei au aflat cu bucurie că, de acum, vor avea și un sediu. La Sala Lumina. Grație unui protocol care va fi parafat cu Centrul Doina Argeșului, pentru care aceștia îsi exprimă anticipat aprecierea și mulțumirea.
Până acum ei nu au avut un sediu stabil, o „casă” a lor.
Evenimentul a marcat și două lansări de carte: “George Coșbuc, traducător, interpret, creator. Studiu comparativ”, autor: prof. dr. Elena-Delia Bontacchio și “’Doina Argeșului – între ieri și mâine”, autor: Sorin Mazilescu.
De remarcat este că și profesorul Ion Mateescu din Vulturești, cel mai vechi membru în viață al asociației (din 1973, de când a luat ființă asociația), a anunțat că va lansa o nouă carte. De data aceasta despre viața și activitatea sa.
În urmă cu 3 ani, Ion Mateescu, la Podul Dâmboviței, a lansat monografia comunei sale, Vulturești.

Prof. Dr. Ioan Prahoveanu, fost director al Muzeului Castelului Bran precum și Ionela Bran, om de cultură, ambii din județul Brașov, sunt membri ai asociației argeșene, pentru că sunt „de peste deal” și, îi leagă multe de tradițiile și cultura populară din Mușcel. Ei au apreciat ceea ce fac folcloriștii argeșeni, întrucât în alte zone aceste lucruri nu prea se întâmplă.

Profesorul Tudor Vlad a atras atenția că nu se mai găsește cartea „Mușcelul nostru” și că ar trebui reeditată.
La final folcloriștii au schimbat impresii în jurul unei mese îmbelșugate.
Viitoarea întâlnire a Asociaţiei Folcloriştilor Argeşeni „Constantin Rădulescu Codin” va avea loc în primăvara lui 2026.
✒️ Constantin PAŞOL
jurnalist
Radio România/Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România


