O mașină de pompieri s-a răsturnat pe Drumul Expres

O mașină de pompieri s-a răsturnat pe Drumul Expres

Pe timpul deplasării spre un accident rutier produs pe DX 12, în zona localității Lunca Corbului, o autospecială de stingere din cadrul Stației Scornicești s-a răsturnat pe carosabil.

Toți cei cinci membri ai echipajului sunt conștienți, cu diverse traumatisme prin accident rutier, au fost evaluați la fața locului și au fost transportați la UPU Argeș.

CITEȘTE ȘI: Accident pe Drumul Expres

POLIȚIA TRANSMITE: 

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un cadru ISU Olt, conducător al autospecialei, care circula în regim prioritar, către locul producerii unui eveniment rutier de pe raza județului Olt, având sensul de deplasare Pitești spre Slatina, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.

În urma evenimentului au suferit leziuni atât conducătorul autospecialei, cât și ceilalți 4 ocupanți, cu vârste între 20 și 48 de ani, toți din cadrul I.S.U. Olt.

Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Cei cinci ocupanți au fost transportați la o unitate medicală din Argeș, pentru investigații medicale.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI